Nero Claudius Caesar Augustus Germanicus (37–68 d.Hr.), recunoscut și sub numele de Nero, este probabil unul dintre cele mai cunoscute personalități ale lumii antice romane. Se bucură de notorietate, fiind cel cunoscut din toți împărații Romei. Detaliile legate de tirania și brutalitatea conducerii sale ne sunt cunoscute astăzi, în mare parte, datorită istoricilor romani, ca Tacitus (56–120 d.Hr.) și Suetonius (69–140 d.Hr.).
Un împărat precum Nero a oferit scriitorilor vremii toate instrumentele necesare creării unei povești captivante și dramatice, demnă de a fi de neuitat. Cu toate acestea, dacă analizăm ceva mai atent aceste surse contemporane lui, descoperim că portretul prezentat este de fapt unul al unui bărbat cu adevărat multifațetat. Vorbim într-adevăr despre un om cu mai multe fațete, ce ar putea dezvălui foarte multe informații, cât se poate de fascinante, decizii absurde luate de-a lungul existenței sale. Nero a devenit împăratul Romei la vârsta de numai șaisprezece ani. Pe parcursul primilor ani din domnia lui, s-a bazat foarte mult pe sfaturile primite de la tutorele său, filosoful stoic Seneca, și în special pe cele primite de la mama sa, nemiloasa Agrippina cea Tânără. Mulți au crezut că Agrippina și-a otrăvit soțul, pe împăratul Claudius și pe tatăl adoptiv al lui Nero, astfel încât fiul ei să poată conduce Roma.
Aceste detalii devin relevante atunci când analizăm comportamentul viitor al lui Nero și coborârea sa rapidă în tiranie, merită să luăm în considerare mediul în care fusese crescut și amploarea imoralității care l-a înconjurat în anii săi de formare. Unul dintre aspectele uitate cel mai des despre domnia lui Nero este acela că, în anul 67 d.Hr., în timp ce participa la Jocurile Istmice din Grecia, a anunțat că întregii provincii grecești i se va oferi libertate, că nu va mai plăti impozit și va ieși de sub administrarea romană.

Grecia se afla sub stăpânirea romană de la căderea Corintului din anul 146 î.Hr., astfel încât această declarație a pus capăt celor mai mult de două secole de supunere. Prin urmare, Nero a fost foarte iubit de către poporul grec. O inscripție a fost descoperită în Beotia, denumindu-l „Zeus Eliberatorul”. Nero a fost, de asemenea, iubit de oamenii din Roma, în special de clasele inferioare, pentru că îl considerau un conducător generos. La începutul domniei sale, a promis să-și modeleze modul de conducere după cea a lui Augustus. El a redus taxele care erau mari de impozitare și, de asemenea, a mărit cantitatea de cereale gratuite emise săracilor. Dar motivul pentru care ce l-au iubit cu adevărat a fost generozitatea lui în ce privește căile de divertisment. Oferea numeroase jocuri publice la o scară largă.
Împăratul Nero a fost un mare cheltuitor
În ciuda reputației sale dobândite de pe urma atestărilor sale istorice, în care ne este prezentat ca un om nebun, fără simț de răspundere, se pare că Nero era iubit de clasele „inferioare” al Imperiului Roman, fiind apreciat pentru generozitatea lui. Se știe faptul că mare parte din cheltuielile sale au fost făcute pentru stilul său de viață, dar în același timp a avut grijă și de popor. În luna iunie a anului 64 d.Hr., un incendiu teribil a distrus zone vaste ale Romei, a fost un prilej pentru detractorii săi să mai sape puțin groapa pentru sfârșitul împăratului. O parte din nobilime a răspândit zvonuri potrivit cărora Nero îl declanșase chiar el incendiul.
La scurt timp după dezastru, Nero a ordonat construirea unui nou palat mult mai complex de o dimensiune enormă pe un teren proaspăt curățat de incendiu. Palatul a fost denumit „Domus Aurea” (Palatul de Aur) și a devenit una dintre cele mai fastuoase structuri romane construite vreodată. Includea chiar și o mare sufragerie circulară, rotativă, cu tavan din care se deschideau panouri. Suetonius ne oferă multe detalii despre cheltuielile excesive ale lui Nero. El menționează că Nero nu a purtat niciodată aceleași haine de două ori. Când mergea la pescuit, folosea o plasă aurie înșirată cu corzi purpurii. Sau se mai spune că rareori călătorea cu un tren de mai puțin de 1000 de vagoane și chiar și catârii-pachet aveau copitele încălțate cu pantofi de argint. Aparent, Nero a declarat adesea: „Domnii adevărați își aruncă întotdeauna banii în jur”.
Recomandări autor
- Anița Nandriș-Cudla și experiența gulagului, 20 de ani în Siberia. Puterea omului în fața nedreptății
- Mircea Eliade scriitorul: dialectica disimulării sacrului în profan și literatura fantastică
- Romane scurte contemporane și clasice care te ajută să te deconectezi de la realitate
- Ar trebui să-l mai citim pe Dostoievski? Limitele unui clasic aflat în căutarea esenței în sine a realității
- 5 motive să nu-l arunci pe Tolstoi din bibliotecă. Iată de ce trebuie să-i citim operele
- Opera lui Haruki Murakami în căutarea identității. Posibilități ale realismului magic
- Tragicul între concept și fenomen – categoria estetică, alfabetul suferinței
- Alice Voinescu pentru educarea spiritului tânăr. Un jurnal cât o viață
- Poezia japoneză – arta sufletului pur. Poeți din epocile Meiji și Taishō
- Începuturile prozei japoneze în epoca Heian. Condiția și apariția romanului japonez
- Sursele intelectuale ale ideologiei sovietice. Leninismul ca direcție culturală
- Arta ca unic mod de exprimare liberă. Scutul de apărare al oprimaților
- Filosofia lui Mircea Vulcănescu. Despre specificul românesc și teoria ispitelor
- Cărți care încep cu finalul. Trucul care transformă scriitorii recenți și contemporani în clasici
- Clody Bertola povestea de film a unei actrițe care a vrăjit marii regizori ai teatrului românesc
- Cărți la care „trebuie” să ajungi în 2022. Scriitori români contemporani, nume din filosofia și literatura universală
- Martin Heidegger în lectura lui Walter Biemel. Introducere în studiul operei sale
- Criminali în serie și în masă, manifestările răului. Introducere pentru „Dosarele criminalilor în serie” de Paul Simpson
- Impresionanta poveste de viață a poetului gândirist Pan M. Vizirescu
- Reprezentările omului în cercul vicios în „Pescărușul” lui Cehov și „Cu ușile închise” a lui Sartre