Istoria Teatrului Național din București începe încă din anul 1836, pe când „Societatea Filarmonica” (înființată de I.H. Rădulescu și Ioan Cîmpineanu) achiziționează Hanul Câmpinencei cu scopul de a construi pe acel teren clădirea Teatrului Național. Astfel, din luna aprilie se demarează un program de colectare de fonduri pentru a finanța construcția clădirii instituției teatrale. În anul 1840 „Obșteasca Adunare” îi va propune domnitorului Alexandru Ghica să finanțeze din fondul statului ridicarea Teatrului Național, așa că, în data de 4 iunie 1840, se demarează proiectul construcției.
Istoria Teatrului Național „I.L. Caragiale” din București
Există mai multe obstacole ce apar în perioada construcției sale, ce îngreunează finalizarea ei, au fost momente în care lucrările au fost sistate. Proiectul va fi reluat de domnitorul Gheorghe Bibescu, aprobând o nouă locație, fostul han Filaret. O alegere inspirată de faptul că se afla în centrul orașului și se întindea până la mijlocul Podului Mogoșoaiei (azi, Calea Victoriei), potrivit Wikipedia. După calculele constructorilor o asemenea construcție s-ar fi ridicat la valoarea de 20.300, dar aceștia dispuneau de numai 13. ooo. Pentru a duce la bun sfârșit proiectul, domnitorul, le va cere să facă economie, astfel încât să se încadreze în fondul alocat, dar cere și acordul de a oferi mai multe fonduri dacă va fi necesar.
Clădirea este proiectată, după multe dezbateri, de către arhitectul vienez A. Hefft. Locul unde se află astăzi Teatrul Național din București, potrivit lui Pantazi Ghica, via Wikipedia, ar fi fost „o băltoacă mare, verde-neagră, în care orăcăiau broaștele, pe când rațele se bălăceau în șanțurile largi de-a lungul Podului…”.

Pe fondul evenimentelor Revoluției din 1848, construcția teatrului este amânată. Lucrările sunt reluate în timpul domniei lui Barbu Știrbei, care alocă fondurile care mai erau necesare, până atunci costurile fuseseră de 1.518.675, iar domnitorul, și-a dat acordul pentru suma de 1.518.675. În anul 1852 se lucrează intens la ridicarea clădirii, astfel inaugurarea este făcută la data de 31 decembrie 1852 are loc inaugurarea Teatrului Național, cu piesa „Zoe sau Amantul împrumutat” cu actorii principali Nina Valery și Costache Caragiale. Acesta devine Teatru Național, sub directoratul scriitorului Alexandru Odobescu. Presa scria la inaugurarea teatrului că:
„Vestitorul românesc scria […] toți banii adunați în această seară au fost destinați pe seama săracilor și se va [vor] împărți cu o scumpă cercetare și nepărtinire între cei mai întrebuințați [lipsiți], de către o comisie rânduită într-adins. […] După aceasta se ridică cortina și actorii români își jucară fiecare în parte rola [rolul], cu o artă ce face onoare d-lui director Caragiali”. Sursa: Wikipedia.
Clădirea este distrusă în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, când o bombă destinată Palatului Telefoanelor, aterizează în Teatrul Național. Instituția va funcționa în alte săli, iar terenul rămâne viran până în 1990, când se construiește în locul său Hotelul Novotel. Actuala clădirea a Teatrului Național este inaugurată în anul 1973 și avea 4 săli. Remodelarea actualei clădiri începe din anul 2012, în urma căreia, teatrul are 7 săli care oferă un total de 2880 de locuri.
De-a lungul timpului instituția s-a redefinit și s-a adaptat publicului său. Diversitatea spectacolelor sale se datorează regizorilor și actorilor care se dedică muncii lor. În stagiunea actuală puteți viziona spectacole precum: „20 de ani în Siberia” cu Amalia Ciolan, „(D)efectul Placebo” – coregrafia Ștefan Lupu, „Cel mai bun copil din lume” în regia Alinei Șerban, „Dineu cu proști” în regia lui Ion Caramitru etc. Mai multe spectacole puteți descoperi pe site-ul teatrului, poate fi accesat aici.
Recomandări autor
- Anița Nandriș-Cudla și experiența gulagului, 20 de ani în Siberia. Puterea omului în fața nedreptății
- Mircea Eliade scriitorul: dialectica disimulării sacrului în profan și literatura fantastică
- Romane scurte contemporane și clasice care te ajută să te deconectezi de la realitate
- Ar trebui să-l mai citim pe Dostoievski? Limitele unui clasic aflat în căutarea esenței în sine a realității
- 5 motive să nu-l arunci pe Tolstoi din bibliotecă. Iată de ce trebuie să-i citim operele
- Opera lui Haruki Murakami în căutarea identității. Posibilități ale realismului magic
- Tragicul între concept și fenomen – categoria estetică, alfabetul suferinței
- Alice Voinescu pentru educarea spiritului tânăr. Un jurnal cât o viață
- Poezia japoneză – arta sufletului pur. Poeți din epocile Meiji și Taishō
- Începuturile prozei japoneze în epoca Heian. Condiția și apariția romanului japonez
- Sursele intelectuale ale ideologiei sovietice. Leninismul ca direcție culturală
- Arta ca unic mod de exprimare liberă. Scutul de apărare al oprimaților
- Filosofia lui Mircea Vulcănescu. Despre specificul românesc și teoria ispitelor
- Cărți care încep cu finalul. Trucul care transformă scriitorii recenți și contemporani în clasici
- Clody Bertola povestea de film a unei actrițe care a vrăjit marii regizori ai teatrului românesc
- Cărți la care „trebuie” să ajungi în 2022. Scriitori români contemporani, nume din filosofia și literatura universală
- Martin Heidegger în lectura lui Walter Biemel. Introducere în studiul operei sale
- Criminali în serie și în masă, manifestările răului. Introducere pentru „Dosarele criminalilor în serie” de Paul Simpson
- Impresionanta poveste de viață a poetului gândirist Pan M. Vizirescu
- Reprezentările omului în cercul vicios în „Pescărușul” lui Cehov și „Cu ușile închise” a lui Sartre