Preț de 1000 de ani încă din anul 776 a. Chr. undeva la o perioadă de patru ani oamenii din întreaga lume vorbitoare de limbă greacă mergeau spre locul Olimpiadei pentru a celebra Jocurile Olimpice Antice. Sportivii care reprezentau orașele-cetate din care făceau parte și cei care au reușit acest test final al priceperii fizice erau mai apoi tratați ca eroi locali pentru secolele viitoare. Cea mai mare diferență dintre festivalurile jocurilor antice și Jocurile Olimpice moderne este faptul că în cazul celor antice erau duse cu o religiozitate asemănătoare unui cult, și mai puțin pentru un eveniment sportiv. Peste 70 de altare diferite au fost descoperite la Olimpia, iar primele două zile ale festivalului au fost în întregime dedicate sacrificiilor religioase. Această perioadă a culminat cu sacrificarea a 100 de boi zeului cel mai strâns asociat cu Jocurile – Zeus.
Se credea că Steagul Altis de la Olimpia este locul în care Hercule a făcut o poiană în copaci și a folosit spațiul acesta pentru a organiza primele Jocuri duse în cinstea lui Zeus. în Olimpia au fost înființate multe temple, altare și statui în cinstea lui Zeus de-a lungul timpului. Cu toate acestea, cea mai fascinantă statuie dintre toate rămâne cea a lui Zeus, care se afla în templul său vast. Potrivit lui Herodot, este una dintre cele Șapte Minuni ale lumii antice. Dimensiunile statuii erau impresionante, măsura aproape 13 metri înălțime și era făcută din fildeș și aur. Statuia a fost distrusă de incendiu în secolul al V-lea d.Hr.
Jocurile Olimpice Antice au fost inițial jocuri funerare
Istoricii cred că, în ciuda unor povești mitologice grecești, olimpiadele antice au luat naștere de fapt prin intermediul jocurilor funerare organizate în cinstea eroilor locali din epoca bronzului. Pelops, în special, a fost un erou local în Olimpia și se spune că mormântul său se află încă în Altis. Fiecare oraș-stat participant a trebuit să se înscrie la armistițiul olimpic. Aceasta a decretat că statele aflate în război ar trebui să oprească temporar ostilitățile. Acest lucru, la rândul său, a permis trecerea în siguranță a Greciei pentru sportivii și spectatorii care călătoresc în Olimpia. Trei vestitori au fost trimiși să anunțe vestea armistițiului și datele Jocurilor către toate statele implicate.
Organizarea unui festival de jocuri solicitant din punct de vedere fizic în cea mai fierbinte perioadă a anului poate părea contra-intuitivă. Cu toate acestea a fost și cea mai liniștită perioadă a anului pentru lucrările agricole, principala economie a Greciei antice. Aceasta a însemnat că mult mai mulți oameni au fost liberi să participe și să se bucure de Jocuri. De asemenea, a mai însemnat și faptul că festivalul a fost rareori perturbat de condițiile meteorologice proaste.
Celebrul Leonidaion era un hotel pentru vizitatori și oficiali bogați. Numit după fondatorul său, Leonidas din Naxos, acest hotel consta din camere și chiar apartamente mici. Săpăturile arheologice au arătat că Leonidaionul avea colonade formale care îl înconjurau de fiecare parte și o mare grădină privată în interior.
Coloniile grecești dețineau trezorerii în Olimpia
A fost considerată o poziție de prestigiu să deții o clădire a Trezoreriei la Olympia. Unsprezece au fost descoperite și fiecare a luat forma unui templu în miniatură. Numeroase obiecte au fost păstrate în Trezorerie, dar cele mai importante au fost obiecte valoroase aparținând coloniei și o sumă de bani care să fie folosită în caz de urgență.
Câștigătorii de la olimpiada greacă antică aveau deseori dedicate poezii de victorie sau „Odes” scrise pentru a le onora reușita. Versurile erau scrise de celebrii poeți din secolul al V-lea î.Hr., Pindar și Bachilide. Aceste poezii erau interpretate ca un refren atunci când învingătorul ajungea înapoi în starea sa originară și sunt, de asemenea, surse literare bune, fac comprehensibile pentru noi Jocurile antice. Multe tradiții olimpice moderne bine cunoscute, cum ar fi ștafeta torței, prin care se aduce torța dintr-un oraș gazdă în altul, nu existau în jocurile antice. Imaginea celor cinci inele olimpice este, de asemenea, o creație modernă. Interesant este faptul că evenimentul maraton, deși numit după un loc și o bătălie grecească antică, nu a făcut, de asemenea, parte din programul antic al evenimentelor.
Recomandări autor
- Anița Nandriș-Cudla și experiența gulagului, 20 de ani în Siberia. Puterea omului în fața nedreptății
- Mircea Eliade scriitorul: dialectica disimulării sacrului în profan și literatura fantastică
- Romane scurte contemporane și clasice care te ajută să te deconectezi de la realitate
- Ar trebui să-l mai citim pe Dostoievski? Limitele unui clasic aflat în căutarea esenței în sine a realității
- 5 motive să nu-l arunci pe Tolstoi din bibliotecă. Iată de ce trebuie să-i citim operele
- Opera lui Haruki Murakami în căutarea identității. Posibilități ale realismului magic
- Tragicul între concept și fenomen – categoria estetică, alfabetul suferinței
- Alice Voinescu pentru educarea spiritului tânăr. Un jurnal cât o viață
- Poezia japoneză – arta sufletului pur. Poeți din epocile Meiji și Taishō
- Începuturile prozei japoneze în epoca Heian. Condiția și apariția romanului japonez
- Sursele intelectuale ale ideologiei sovietice. Leninismul ca direcție culturală
- Arta ca unic mod de exprimare liberă. Scutul de apărare al oprimaților
- Filosofia lui Mircea Vulcănescu. Despre specificul românesc și teoria ispitelor
- Cărți care încep cu finalul. Trucul care transformă scriitorii recenți și contemporani în clasici
- Clody Bertola povestea de film a unei actrițe care a vrăjit marii regizori ai teatrului românesc
- Cărți la care „trebuie” să ajungi în 2022. Scriitori români contemporani, nume din filosofia și literatura universală
- Martin Heidegger în lectura lui Walter Biemel. Introducere în studiul operei sale
- Criminali în serie și în masă, manifestările răului. Introducere pentru „Dosarele criminalilor în serie” de Paul Simpson
- Impresionanta poveste de viață a poetului gândirist Pan M. Vizirescu
- Reprezentările omului în cercul vicios în „Pescărușul” lui Cehov și „Cu ușile închise” a lui Sartre