Sculpturile antice indică expresii universale ale sentimentelor umane care au rezistat în timp
Sculpturile preistorice care prezintă fețe asemănătoare oamenilor. Iar o parte din oamenii de știință cred că anumite expresii ar putea fi universale atât în timp și în diferitele culturi trecute, prezente și viitoare. Noile cercetări au descoperit că mayașii antici și alte civilizații mezoamericane, cum ar fi Olmecul, au sculptat scene de durere, tristețe, furie, încordare și determinare în moduri care ne sunt încă recunoscute până la 3.500 de ani mai târziu.
Pentru a stabili corelația dintre relația sentiment-expresie facială, specialiștii au făcut un test. În urma lui au putut afla cum se raportează contemporanii la expresiile faciale antice imortalizate în sculpturi. Colecționând imagini cu sculpturi antice din Mexic și America Centrală, cercetătorii au plătit 325 de participanți de limbă engleză pentru a privi fețele și a le potrivi cu emoții și stări emoționale potrivite.
Raportarea omului la sentimente de-a lungul anilor
Fotografiile au fost decupate pentru a arăta doar fața, fără a fi dat un alt context. Astfel, pentru participanți rămânea de văzut doar expresia facială. Aceste sculpturi înfățișau persoane care erau ținute în captivitate sau torturate. Altele persoane pregătindu-se pentru luptă, cântând la un instrument, îmbrățișând o persoană iubită sau încercând să ridice un obiect greu.
Alți 114 participanți online au fost rugați să citească despre portrete și să le atribuie emoții și stări emoționale pe baza unei descrieri verbale. Doar pe baza situațiilor descrise de sculpturi. În general, cercetătorii au descoperit că participanții au interpretat sculpturile într-un mod similar cu modul în care lumea occidentală, vorbitoare de limbă engleză, s-ar aștepta ca cineva să se simtă în scena respectivă. Acestea, susțin autorii, sugerează că expresiile pe care le avem nu sunt influențate de forțele culturii moderne. Acestea sunt impulsuri inerente care au existat de milenii.
„Rezultatele prezente oferă astfel sprijin pentru universalitatea a cel puțin cinci tipuri de expresie facială: cele asociate cu durere, furie, determinare / încordare, elatie și tristețe. Aceste descoperiri susțin ideea că suntem pregătiți biologic să exprimăm anumite stări emoționale cu comportamente particulare, aruncând lumină asupra naturii răspunsurilor noastre la experiențele gândite pentru a aduce sens în viața noastră”. Scriu autorii studiului.

Sursa: sciencealert.com
Importanța studiului
Studiul în cauză se alătură unei dezbateri de lungă durată între antropologi. O miză ce pare de neatins. Cu o problemă nu este probabil să fie rezolvată de niciun studiu. În timp ce o parte a antropologilor consideră că modul în care ne înfățișăm emoțiile, cum ar fi încruntarea sau zâmbetul, este universal și inerent naturii noastre, alții văd expresiile faciale ca fiind dependente cultural. Chiar și atunci când analizăm datele aceluiași tip de studii de recunoaștere a emoțiilor, aceste două școli de gândire nu pot fi de acord. Multe studii s-au folosit de imagini din alte culturi. Apoi le-au arătat oamenilor din afara culturilor, pentru a vedea dacă identifică aceleași expresii. Alte direcții de cercetare susțin că aceste metode sunt afectate de prezența cercetătorilor și de influența gândirii occidentale.
Noul studiu se ocupă oarecum de acest lucru. Prin efectuarea sondajului online și prin utilizarea artei maya antice, care precede orice contact cu civilizațiile occidentale. Totuși, chiar și această metodă are propriile sale limitări. Autorii recunosc că nu pot ști cu siguranță dacă sculpturile sunt portretele exacte ale vieții de zi cu zi din Mesoamerica preistorică. Cu toate acestea, nu putem presupune că modul în care interpretăm lucrurile astăzi este modul în care culturile antice l-ar fi avut deopotrivă.
„Nu avem o perspectivă directă asupra sentimentelor oamenilor din cele mai vechi timpuri ale Americii. Ceea ce putem spune este că artiștii americani antici au împărtășit unele dintre legăturile occidentale contemporane între expresiile faciale și contextele sociale în care acestea ar putea apărea. Există anumite asocieri care pledează pentru un minimum de asemănare între Occident și cele din America Antică”. Se mai menționează în studiul în cauză. Potrivit cu Sciencealert.com
Recomandări autor
- Anița Nandriș-Cudla și experiența gulagului, 20 de ani în Siberia. Puterea omului în fața nedreptății
- Mircea Eliade scriitorul: dialectica disimulării sacrului în profan și literatura fantastică
- Romane scurte contemporane și clasice care te ajută să te deconectezi de la realitate
- Ar trebui să-l mai citim pe Dostoievski? Limitele unui clasic aflat în căutarea esenței în sine a realității
- 5 motive să nu-l arunci pe Tolstoi din bibliotecă. Iată de ce trebuie să-i citim operele
- Opera lui Haruki Murakami în căutarea identității. Posibilități ale realismului magic
- Tragicul între concept și fenomen – categoria estetică, alfabetul suferinței
- Alice Voinescu pentru educarea spiritului tânăr. Un jurnal cât o viață
- Poezia japoneză – arta sufletului pur. Poeți din epocile Meiji și Taishō
- Începuturile prozei japoneze în epoca Heian. Condiția și apariția romanului japonez
- Sursele intelectuale ale ideologiei sovietice. Leninismul ca direcție culturală
- Arta ca unic mod de exprimare liberă. Scutul de apărare al oprimaților
- Filosofia lui Mircea Vulcănescu. Despre specificul românesc și teoria ispitelor
- Cărți care încep cu finalul. Trucul care transformă scriitorii recenți și contemporani în clasici
- Clody Bertola povestea de film a unei actrițe care a vrăjit marii regizori ai teatrului românesc
- Cărți la care „trebuie” să ajungi în 2022. Scriitori români contemporani, nume din filosofia și literatura universală
- Martin Heidegger în lectura lui Walter Biemel. Introducere în studiul operei sale
- Criminali în serie și în masă, manifestările răului. Introducere pentru „Dosarele criminalilor în serie” de Paul Simpson
- Impresionanta poveste de viață a poetului gândirist Pan M. Vizirescu
- Reprezentările omului în cercul vicios în „Pescărușul” lui Cehov și „Cu ușile închise” a lui Sartre