Home > Cuvinte în treacăt > Am trăit printre oameni care purtau măști
Cuvinte în treacăt

Am trăit printre oameni care purtau măști

Am trăit printre oameni care purtau măști
Foto: Espanto MX / Pexels

Într-o lume a fețelor străine, am descoperit că sub măști nu se mai ascundeau oameni, ci goluri. Și acel gol m-a privit înapoi…; Un poem cu ecou kafkian, despre oameni care și-au uitat chipul sub greutatea măștilor purtate prea mult timp. O confesiune întunecată despre adevărul ascuns și golul descoperit dincolo de aparențe.

Ei purtau măști – și știam că-s purtători,
Dar unii-au uitat că-s chiar înșelători.
De-atâta joc, de-atâta piele falsă,
Nici chipul lor nu se mai recunoaște-n casă.

Am întins mâna, ușor, stingher,
Să simt porțelanul, străin mister.
Rece, nemilos, tăcut în glas,
Un chip ce nu e chip, ci doar un pas.

Stătea pe loc, de sine-mpietrit,
Ca un idol vechi în praf, acoperit
Sub bărbie-am prins un colț subțire
Și-am ridicat cu gest de amăgire.

Dar ce-am văzut dedesubt m-a sfâșiat,
Un gol ce din suflet mi-a răsuflat.
Nu chip, nu viață, ci-un hău necruțat,
Privirea în gol m-a înghețat.

Recomandări autor