Frank Costello – „Prim-ministrul lumii interlope” și diplomatul Mafiei americane

Frank Costello nu a devenit unul dintre cei mai puternici oameni ai Mafiei americane pentru că era cel mai violent dintre gangsterii epocii sale. A devenit puternic pentru că înțelesese ceva mult mai periculos decât violența:

Crima organizată nu trebuie să lupte permanent împotriva statului. Uneori este suficient să cumpere o parte din el.

Un polițist care privește în altă parte. Un funcționar care pierde un document. Un politician dispus să răspundă la telefon. Un jurat care nu mai este convins de probe. Acolo unde alții vedeau instituții care trebuiau ocolite sau înfruntate, Costello vedea oameni care puteau fi influențați — și un preț care putea fi negociat.

Purta costume bine croite, frecventa politicieni, oameni de afaceri și avocați și prefera, ori de câte ori era posibil, negocierea în locul violenței deschise. Tocmai această aparență de respectabilitate a făcut din el una dintre cele mai neobișnuite figuri ale crimei organizate americane, iar presa avea să-i dea o poreclă rămasă celebră: „The Prime Minister of the Underworld” — „Prim-ministrul lumii interlope”. Nu pentru că ar fi existat ceva onorabil în lumea pe care o reprezenta, ci pentru că Frank Costello devenise unul dintre principalii intermediari dintre crima organizată, jocurile de noroc, afacerile clandestine și o parte a sistemului politic american.

Într-o epocă în care mulți dintre rivalii săi aveau să sfârșească împușcați pe trotuare sau în frizerii, Costello a murit la 82 de ani, în 1973, într-un spital din New York. Longevitatea sa nu spune însă povestea unui „gangster bun”. Spune povestea unui om care înțelesese cât de eficientă poate deveni criminalitatea atunci când învață să se ascundă în spatele relațiilor, al influenței și al respectabilității.

De la Francesco Castiglia la Frank Costello

S-a născut la 26 ianuarie 1891, în Calabria, sub numele Francesco Castiglia. La patru ani a ajuns împreună cu familia în Statele Unite și a crescut în Manhattanul comunităților de imigranți de la începutul secolului XX — un oraș al oportunităților, dar și al cartierelor dominate de bande, jocuri de noroc, taxe de protecție și organizații politice care transformaseră favorurile într-o adevărată monedă de schimb.

Tânărul Castiglia a intrat devreme în această lume. A fost arestat în repetate rânduri pentru infracțiuni precum agresiune, jaf și port ilegal de armă, iar în tinerețe a avut legături cu Five Points Gang, una dintre pepinierele din care aveau să provină mai multe figuri importante ale crimei organizate americane. Biografia lui ar fi putut rămâne una banală: încă un băiat de cartier care urcă prin violență și sfârșește prin ea.

Dar Costello avea să învețe treptat ceva ce numeroși gangsteri ai generației sale nu au înțeles niciodată: violența putea câștiga o stradă, însă influența putea cumpăra liniștea unui întreg sistem.

Prohibiția: școala marilor averi

Interzicerea alcoolului în Statele Unite, între 1920 și 1933, a oferit crimei organizate una dintre cele mai mari oportunități economice din istoria sa. Cererea nu dispăruse doar pentru că legea interzisese alcoolul — dimpotrivă. Milioanele de americani care continuau să bea aveau nevoie de cineva care să importe, să transporte, să depoziteze și să distribuie băuturile clandestin, iar bandele de cartier s-au transformat treptat, sub presiunea acestei cereri, în adevărate întreprinderi cu logistică, contabilitate și ierarhii.

Costello a fost unul dintre oamenii care au înțeles rapid dimensiunea afacerii. Documentele istorice descriu un vast sistem de contrabandă asociat lui Bill Dwyer și Frank Costello: depozite pe coasta atlantică a Canadei și pe insulele franceze Saint-Pierre și Miquelon, vase care transportau alcool din Canada și Europa și o rețea de distribuție coordonată din Manhattan. Alcoolul ilegal producea milioane. Dar pentru ca milioanele să continue să curgă era nevoie de mai mult decât marinari, depozite și camioane. Era nevoie ca un polițist să privească în altă parte, ca un funcționar să nu vadă, ca un politician să intervină, ca un juriu să nu ajungă la verdict.

Un episod din anii 1920 concentrează întreaga metodă. Într-un proces pentru conspirație legată de contrabanda cu alcool, Costello a beneficiat de imposibilitatea juriului de a ajunge la un verdict. Ulterior avea să susțină în particular că mituise unul dintre jurați. Dosarele cauzei aveau apoi să fie „pierdute”, iar Costello nu a mai fost judecat din nou în acel caz. Diferența dintre criminalitatea vizibilă și cea care începe să pătrundă în mecanismele statului se vede aici cu claritate: contrabanda încălca legea, dar corupția putea face legea inutilă.

Luciano, Lansky și transformarea Mafiei

În jurul lui Costello se formase între timp una dintre cele mai importante generații din istoria crimei organizate americane: Charles „Lucky” Luciano, Meyer Lansky, Benjamin „Bugsy” Siegel, Vito Genovese, Johnny Torrio. Ei aparțineau unor comunități și organizații diferite, dar reprezentau o generație mai pragmatică decât vechii șefi, care puneau originea regională și tradiția deasupra afacerilor. Pentru oamenii noi, banii nu aveau etnie.

La începutul anilor 1930, după războiul dintre Joe Masseria și Salvatore Maranzano, vechea ordine mafiotă din New York a fost restructurată. Luciano a devenit cea mai puternică figură a momentului, iar Comisia a apărut ca mecanism destinat coordonării relațiilor dintre marile familii. Noua Mafie începea să funcționeze mai puțin ca o colecție de bande și mai mult ca un sistem — iar Costello se potrivea perfect acestei lumi. Nu era omul care trebuia trimis primul să spargă o ușă. Era omul care încerca să afle cine deține cheia și cât costă.

Porecla de „Prim-ministru al lumii interlope” a fost legată tocmai de rolul său de mediator între grupări și de preferința pentru înțelegeri în locul războaielor deschise. Această preferință nu îl transforma însă într-un pacifist. Puterea sa exista într-un sistem întemeiat inclusiv pe intimidare, amenințare și crimă, iar diferența era una de metodă, nu de natură. Costello înțelesese că violența atrage poliția, procurorii și presa, produce răzbunări și destabilizează afacerile. Corupția putea produce aceleași rezultate cu mult mai puțin zgomot.

Politica: adevărata armă a lui Frank Costello

Aici s-a diferențiat Costello cel mai clar de gangsterul obișnuit. New York-ul avea deja o lungă tradiție a mașinăriilor politice, iar Tammany Hall reprezenta de generații mecanismul prin care voturile, contractele publice, posturile și favorurile puteau fi transformate în putere. Costello a cultivat metodic relații cu politicieni, funcționari și alte persoane influente și a devenit cunoscut tocmai pentru accesul său în această lume — un acces pe care puțini șefi mafioți l-au egalat vreodată.

Puterea aceasta este greu de măsurat, și tocmai de aceea era atât de periculoasă. Nu exista un decret semnat de Frank Costello. Nu ocupa o funcție publică, nu era primar, senator sau judecător. Influența criminală este mult mai greu de combătut atunci când nu apare în nicio organigramă. O bandă care atacă poliția este vizibilă; o organizație care reușește să determine un polițist să nu intervină se află deja într-un stadiu diferit al bolii. În acel moment, problema nu mai este doar existența criminalității în afara statului — este contaminarea statului din interior.

Puterea fără funcție oficială

În 1936, Lucky Luciano a fost condamnat la o pedeapsă grea cu închisoarea, iar Vito Genovese, omul care în mod normal ar fi preluat conducerea, a fugit în Italia pentru a evita o acuzație de omor. Frank Costello a rămas. A devenit șeful interimar al familiei și avea să o conducă aproximativ două decenii, până în 1957.

În acea perioadă, influența lui s-a extins mult dincolo de New York. Jocurile de noroc au reprezentat una dintre principalele sale surse de venit, iar operațiunile sale au ajuns inclusiv în Louisiana, unde interesele legate de aparatele de tip slot-machine s-au intersectat cu structurile criminale locale. În paralel, Costello devenise unul dintre oamenii către care ceilalți șefi se întorceau pentru mediere și sfat — nu întâmplător presa îl numea „prim-ministru”.

Termenul nu trebuie însă confundat cu respectabilitatea pe care o sugerează o funcție politică. „Diplomația” lui Costello era diplomația unei lumi criminale: negocierea înlocuia uneori glonțul, influența înlocuia uneori amenințarea directă, dar scopul rămânea același — protejarea puterii și a veniturilor unei organizații care funcționa dincolo de lege.

1951: America vede mâinile Mafiei

Ani întregi, puterea lui Costello funcționase cel mai bine în umbră. Apoi a apărut televiziunea.

În 1950, Senatul Statelor Unite a creat Comitetul special pentru investigarea crimei organizate în comerțul interstatal, condus de senatorul Estes Kefauver. Audierile au devenit un fenomen național: pentru milioane de americani, lumea despre care până atunci citiseră doar în ziare apărea pentru prima dată în propria sufragerie. Iar una dintre figurile centrale ale acestui spectacol a fost Frank Costello.

Avocații săi s-au opus filmării chipului, iar compromisul rezultat a produs una dintre imaginile emblematice ale televiziunii americane: camerele au fost îndreptate spre mâinile sale. Mâinile se răsuceau, se încleștau, se mișcau nervos în timpul întrebărilor. Un om care își construise întreaga carieră cultivând discreția devenea imagine națională fără ca publicul să-i vadă aproape deloc fața — o ironie pe care niciun scenarist nu ar fi îndrăznit să o inventeze.

Costello a devenit iritat, a refuzat să răspundă unor întrebări și a părăsit de două ori masa audierilor fără permisiunea comisiei. Într-unul dintre schimburile rămase în memoria epocii, a fost întrebat ce făcuse pentru țara sa ca bun cetățean. Răspunsul a fost scurt:

„Mi-am plătit impozitele.”

Replica a provocat râsete în sală. Dincolo de spectacolul televizat, însă, audierile Kefauver au pus în fața publicului american o problemă mult mai gravă decât personalitatea unui singur gangster: relațiile dintre crima organizată, jocurile de noroc, administrație și politică. Omul care ani întregi lucrase prin relații și discreție devenise acum simbolul public al unui sistem pe care autoritățile abia începeau să-l expună.

Când statul începe să răspundă

Audierile nu au rămas fără consecințe. Costello a fost acuzat de sfidarea Congresului și a ajuns la închisoare, iar în anii următori au urmat probleme fiscale și alte confruntări cu autoritățile. Era aceeași vulnerabilitate care lovise și alți gangsteri celebri ai epocii.

Organizațiile criminale puteau intimida martori, puteau cumpăra protecție, puteau ascunde bani. Dar statul dispunea de un instrument pe care lumea interlopă îl subestimase deseori: capacitatea de a urmări, cu răbdare birocratică, fluxurile financiare, declarațiile fiscale, mărturiile și contradicțiile acumulate în ani întregi. Costello descoperea acum limitele sistemului de influență pe care îl construise o viață. Nici cea mai vastă rețea de relații nu putea garanta protecție absolută.

Vito Genovese se întoarce

În timp ce statul american slăbea poziția lui Costello din exterior, un adversar vechi lucra din interior. Vito Genovese se întorsese în Statele Unite și voia ceea ce considera că îi aparținea de drept.

Cei doi reprezentau două modele diferite de putere. Costello prefera relațiile politice, negocierea, compromisul și jocurile de noroc; Genovese avea reputația unui om mult mai dispus să recurgă la forță. Un asemenea conflict nu putea continua la nesfârșit.

În seara de 2 mai 1957, Frank Costello se întorcea la locuința sa din Manhattan. În holul clădirii îl aștepta Vincent „Chin” Gigante. Un glonț l-a lovit în zona capului. Costello a căzut — dar nu a murit. Tentativa este atribuită oamenilor lui Vito Genovese și a fost urmată de retragerea lui Costello de la conducerea familiei.

La proces, Costello a refuzat să-l identifice pe Gigante drept atacator. Era o demonstrație a uneia dintre regulile fundamentale ale lumii în care trăise: crima organizată pretindea loialitate față de propriile reguli chiar și atunci când acestea funcționau împotriva celui care le respecta.

Retragerea nu înseamnă inocență

Mulți șefi ai crimei organizate au murit tocmai pentru că nu au știut să renunțe la putere. Costello s-a retras. După tentativa de asasinat, a cedat controlul familiei, iar organizația care fusese condusă de Luciano și apoi de Costello avea să devină cunoscută sub numele familiei Genovese.

Retragerea nu a însemnat însă ruperea completă de lumea interlopă. Costello a continuat să fie respectat și consultat și și-a păstrat interesele în afacerile de jocuri de noroc. Pentru unii dintre contemporanii săi devenise „Uncle Frank” — o imagine aproape familială care spune multe despre felul în care criminalitatea organizată și-a construit propria mitologie. Un om putea participa zeci de ani la un sistem bazat pe corupție, intimidare și activități ilegale și, odată ajuns la bătrânețe, să fie privit aproape ca un patriarh. Respectabilitatea târzie nu ștergea însă originea puterii sale.

Pericolul mitului „gentlemanului gangster”

În jurul Mafiei americane există poate mai multe legende decât în jurul oricărei alte forme moderne de criminalitate. Filmele au transformat ucigași în personaje carismatice, infractorii în strategi geniali și relațiile bazate pe frică în povești despre „onoare”. Frank Costello este deosebit de vulnerabil la acest proces de mitologizare: era inteligent, era elegant, preferase deseori negocierea violenței, avea acces la politicieni și oameni influenți, a supraviețuit unei tentative de asasinat și, spre deosebire de numeroși contemporani ai săi, a murit la bătrânețe, în patul unui spital, nu pe un trotuar.

Dar toate acestea nu trebuie să ascundă natura lumii pe care a ajutat să o construiască. Averea și influența sa proveneau din contrabandă, jocuri de noroc ilegale, corupție și dintr-un sistem criminal care putea recurge oricând la violență, chiar dacă el însuși prefera adesea să stea departe de trăgaci. A-l descrie drept „diplomat” al lumii interlope nu înseamnă, prin urmare, a-l transforma într-un gentleman. Înseamnă doar a-i descrie metoda.

Alți gangsteri controlau oameni prin frică; Costello controla relații. Alții cumpărau arme; el cumpăra acces. Iar acesta poate fi un mecanism mult mai greu de observat și de combătut. Un pistol este o dovadă, o mită poate rămâne o simplă conversație. O crimă produce un cadavru; corupția poate produce un dosar care dispare, o anchetă care nu începe sau o autoritate care nu mai vede.

Dincolo de lege

Frank Costello nu a lăsat în urmă doar povestea unui șef mafiot neobișnuit. A lăsat demonstrația unui mecanism mult mai periculos decât violența de stradă: momentul în care crima organizată descoperă că nu trebuie neapărat să distrugă instituțiile statului. Le poate folosi. Le poate corupe. Le poate transforma, om cu om, în instrumente ale propriei protecții.

Aceasta este poate diferența esențială dintre o bandă și o organizație criminală ajunsă la un nivel avansat de infiltrare: banda fuge de lege, organizația încearcă să facă legea să privească în altă parte.

Porecla de „Prim-ministru al lumii interlope” i s-a potrivit lui Frank Costello tocmai pentru că puterea lui nu provenea numai din ceea ce controla în lumea criminală, ci și din accesul pe care reușise să-l construiască dincolo de ea. Nu era nevoie ca fiecare politician să fie corupt și nici ca fiecare polițist să fie cumpărat. Era suficient ca oamenii potriviți să fie disponibili la momentul potrivit.

Pistolul poate ucide un om.

Corupția poate face inutilă legea care trebuia să-l protejeze.

Surse și repere documentare: Federal Bureau of Investigation, „History of La Cosa Nostra”; U.S. Senate Historical Office, documentația Comitetului Kefauver; National Archives, „Smugglers, Bootleggers, Scofflaws”; Library of Congress, colecția fotografică privind audierile Kefauver; The Mob Museum, dosarul biografic „Frank Costello”; TIME, articolele dedicate lui Frank Costello și investigațiilor privind crima organizată, 1949–1951; Smithsonian Magazine, documentarea relațiilor dintre crima organizată și administrația politică a New York-ului; Anthony M. DeStefano, „Top Hoodlum: Frank Costello, Prime Minister of the Mafia”.

Recomandări autor