Părintele Nicolae Bordașiu – O viață în rugăciune și mărturisire

Părintele Nicolae – Ioan Bordașiu s-a născut la 22 mai 1924, în satul bihorean Săbolciu, într-o familie în care învățătura și slujirea lui Dumnezeu se împleteau firesc. Tatăl său, Gheorghe Bordașiu (1899–1978), învățător de vocație și mai apoi preot, a fost un om al conștiinței românești – participant la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia în 1 decembrie 1918, iar din 1929 slujitor statornic al Altarului. Mama, Maria Mangra, purta în sânge noblețea credinței, fiind nepoată de văr a Mitropolitului Vasile Mangra.

Formarea între suferință și lumină

Anii copilăriei și ai formării sale au fost îmbrățișați de lumina școlii și de căldura căminului, dar și de umbra tulburărilor istorice care au marcat acea perioadă. Răpirea Ardealului de Nord a aruncat o umbră grea asupra tinereții sale, obligându-l să-și continue studiile într-un Beiuș marcat de durere, dar unde a avut șansa providențială de a-l întâlni pe Episcopul Nicolae Popoviciu, un ierarh înțelept și patriot, care i-a îndrumat pașii spre teologie.

Drumul său spre slujirea lui Dumnezeu nu a fost unul liniar. A gustat din ambele pâini ale cunoașterii, studiind farmacia și teologia în paralel, o sete dublă de a înțelege atât trupul, cât și sufletul. La Facultatea de Teologie din București, a avut șansa de a fi ucenicul unor mari dascăli și preoți, nume luminoase ale spiritualității românești, și de a lega prietenii care aveau să-i fie tovarăși de drum și de suferință.

Rugul Aprins – flacăra lăuntrică

Însă, flacăra vie a sufletului său s-a aprins în atmosfera mistică a „Rugului Aprins” de la Mănăstirea Antim. Acolo, alături de alți tineri însetați de Dumnezeu, a primit binecuvântarea rugăciunii inimii de la părintele Daniil Sandu Tudor și de la ieromonahul Ioan Kulâghin, o sămânță divină care avea să-i devină hrană și reazem în anii grei ai detenției. Acea rugăciune tăcută, murmurată în adâncul ființei, avea să fie izvor de nădejde și cel mai puternic aliat în singurătatea și chinurile închisorilor.

Prigoana

În anii tulburi de după război, Părintele Nicolae, împreună cu alți tineri cu inima arzând pentru Hristos, a pus bazele Asociației Tineretului Ortodox Studențesc (ATOS), un far de lumină și un glas care îndrăznea să afirme incompatibilitatea dintre credința în Dumnezeu și ideologia comunistă. Această îndrăzneală a atras asupra lor mânia regimului, fiind acuzați de „uneltire contra ordinii sociale”.

A urmat o perioadă de pribegie și ascunziș prin satele bihorene, o încercare de a scăpa de brațul lung al Securității, după ce fusese condamnat în lipsă. Dar Dumnezeu, în iconomia Sa, avea pregătit un alt drum, un drum al crucii. Arestarea din 1955 a marcat începutul unui calvar de aproape nouă ani prin închisorile comuniste, un timp al tăcerii forțate, al privațiunilor și al luptei interioare. În acele temnițe reci, rugăciunea inimii, primită ca o binecuvântare la Antim, a devenit ancora sufletului său, legătura neîntreruptă cu Dumnezeu.

A doua naștere

După eliberare, a gustat din amărăciunea muncii seculare, dar chemarea preoției ardea nestins în inima sa. Întâlnirea providențială cu Patriarhul Justinian a deschis o nouă etapă în viața sa. Văzând suferința îndurată și dorința sa arzătoare de a sluji Biserica, Patriarhul a mijlocit pentru el, deschizându-i calea spre catedră și apoi spre Sfântul Altar. Hirotonirea ca diacon și apoi ca preot au fost răspunsul firesc al unei vieți trăite în rugăciune și așteptare.

Slujirea cuvântului și a inimii

A urmat apoi setea de cunoaștere teologică, studiile de doctorat sub îndrumarea Părintelui Dumitru Stăniloae și stagiul la Paris, unde a întâlnit lumini ale teologiei și culturii. Dar inima sa tânjea după slujirea directă a credincioșilor, iar numirea la biserica Sfântul Silvestru a fost împlinirea acestei dorințe. Acolo, timp de peste trei decenii, a fost un păstor neobosit, un duhovnic blând și înțelept, un călăuzitor spre lumina lui Hristos.

Întru pomenire veșnică

După căderea comunismului, a fost printre primii care au deschis porțile școlilor pentru învățătura de credință, semănând cu dragoste cuvântul lui Dumnezeu în inimile tinere. A fost o punte între generații, un om al dialogului și al păcii, implicând tinerii în întâlnirile ecumenice de la Taizé.

Părintele Nicolae Bordașiu a fost un om al rugăciunii tăcute, al mărturisirii asumate, un suflet care a purtat în sine lumina credinței în cele mai întunecate vremuri. Viața sa este o pildă de curaj, de demnitate și de o dăruire necondiționată pentru Dumnezeu.

Trecerea sa la Domnul, la 9 noiembrie 2018, nu a stins lumina pe care a aprins-o, o lumină care continuă să călăuzească pașii celor care l-au cunoscut și care au fost atinși de harul său. Părintele Nicolae rămâne în memoria noastră ca un chip luminos al preotului mărturisitor, un om care și-a trăit viața în rugăciune neîncetată și în mărturisirea curajoasă a credinței.

Recomandări autor