Un preot, o cruce, o jertfă – Părintele Gherasim Iscu și taina sfințeniei în închisoare

În anii în care ideologia comunistă își întindea tentaculele asupra României, mulți preoți ortodocși au ales calea rezistenței spirituale, opunându-se cu prețul vieții ateismului militant și asupririi. Unul dintre acești mărturisitori — poate nu suficient cunoscut astăzi — este Părintele Gherasim Iscu, un monah cu o inimă arzătoare pentru Hristos și pentru poporul său, care s-a jertfit pentru a apăra credința și demnitatea românească.

Un început monahal și setea de cunoaștere

Născut Grigore Iscu într-o zi de ianuarie a anului 1912, în satul Poduri din județul Bacău, a simțit de tânăr chemarea vieții monahale. La vârsta de doar doisprezece ani, în 1924, a intrat ca frate în liniștea Mănăstirii Bogdana. Setos de învățătură, a urmat cursurile seminarului monahal de la Neamț, apoi și-a continuat studiile la liceul din Bacău și la seminarul de la Cernica, absolvind în 1935. Dorința de a aprofunda teologia l-a purtat spre București, unde, în ciuda dificultăților financiare, a obținut licența în 1942.

Slujirea la Tismana și flacăra rezistenței

După o perioadă la Mănăstirea Tismana și o încercare nereușită de a studia la Academia Patriarhiei Ecumenice, Grigore Iscu a fost hirotonit ierodiacon și apoi ieromonah. În 1937, a fost numit stareț al Mănăstirii Arnota, unde s-a dedicat refacerii așezământului distrus de un incendiu. După o scurtă perioadă la Cernica, unde a refuzat categoric implicarea în Mișcarea Legionară, Părintele Gherasim s-a întors la Tismana, un loc care avea să devină un important punct de sprijin pentru rezistența anticomunistă.

Misiunea peste Nistru: o lumină în întuneric

O pagină luminoasă din viața Părintelui Gherasim a fost misiunea sa în Transnistria, începând cu aprilie 1942. Trimis de mitropolitul Olteniei, Nifon Criveanu, a slujit cu devotament în mijlocul comunităților românești de peste Nistru, ca subprotoiereu și apoi ca loctiitor de protoiereu. A sfințit biserici, a fost învățător și profesor de religie, câștigând dragostea și respectul credincioșilor de acolo. Experiența Transnistriei, unde a văzut direct ravagiile ateismului și ale prigoanei împotriva credinței, i-a întărit hotărârea de a lupta împotriva comunismului.

Tismana – un far al rezistenței anticomuniste

Întors în țară și numit stareț al Mănăstirii Tismana, Părintele Gherasim a devenit, fără să caute gloria, un sprijin esențial pentru mișcarea de rezistență anticomunistă din Oltenia. În toamna anului 1947, doi membri ai rezistenței l-au contactat, căutând un loc sigur pentru a stabili legături cu puterile occidentale. Mănăstirea Tismana, sub conducerea sa, a devenit un punct de întâlnire și un potențial loc pentru instalarea unui post de radio.

Deși planul cu radioul nu s-a concretizat, Părintele Gherasim și-a asumat riscuri enorme oferind sprijin logistic și moral rezistenței. Era cunoscut în zonă ca un om integru, care nu se încadra în noul regim, iar experiența sa misionară în Rusia era văzută de unii ca o garanție a opoziției sale față de comunism.

Arestarea și calvarul anchetei

În dimineața zilei de 26 septembrie 1948, Părintele Gherasim Iscu a fost arestat. După luni de anchete brutale și presiuni inimaginabile, a fost trimis în judecată sub acuzația de „crimă de uneltire contra ordinii sociale”. Tribunalul Militar Craiova l-a condamnat la 10 ani de temniță grea.

În timpul anchetei, Părintele Gherasim a dovedit un curaj uluitor, refuzând să denunțe pe cei implicați în rezistență, chiar sub tortură. Atitudinea sa a uimit chiar și pe anchetatori. În închisoarea de la Craiova, a suportat chinurile cu o tărie demnă de un martir.

Aiud și Poarta Albă: lumina credinței în întuneric

Transferat la închisoarea Aiud, Părintele Gherasim a devenit un far de speranță pentru ceilalți deținuți politici. În ciuda propriilor suferințe, le ridica moralul prin propovăduirea credinței creștine și prin exemplul personal. Apoi, a fost trimis la canal, la Poarta Albă, în „brigada hoților”, unde erau închiși cei condamnați pentru credința lor. Aici s-a îmbolnăvit grav.

Târgu-Ocna: sfârșitul pământesc, nașterea cerească

În cele din urmă, Părintele Gherasim a ajuns la închisoarea sanatoriu de la Târgu-Ocna. Pastorul Richard Wurmbrand, un alt martir al credinței, ne-a lăsat o relatare cutremurătoare a ultimelor sale clipe. Pe patul de suferință, Părintele Gherasim a avut un gest de o imensă iertare și iubire creștine față de un tânăr deținut de drept comun care îl torturase la Poarta Albă. L-a spovedit, l-a împărtășit și l-a liniștit, oferindu-i speranța mântuirii.

În noaptea de Crăciun a anului 1951, cu lumânarea în mână și ascultând rugăciunile, Părintele Gherasim Iscu și-a dat sufletul în brațele lui Dumnezeu, urcând la Ceruri alături de tânărul pe care îl iertase. Un sfârșit pământesc tragic, dar o naștere cerească glorioasă, pecetluind jertfa unui preot care a ales să rămână o candelă aprinsă în noaptea întunecată a comunismului.

Memoria Părintelui Gherasim Iscu, un slujitor devotat al lui Hristos și un luptător tăcut pentru libertate și credință, merită să rămână vie în inimile noastre, ca un exemplu de curaj, de iubire și de iertare creștine.

Recomandări autor